marți, 11 mai 2010

Deportare

Iarasi scriu intr-o noapte lipsita de somn, sau de orice altceva mai bun de facut. Scriu probabil ca sa ma descarc, sau poate sa impresionez. Banuiesc ca ceea ce simt e total banal si cliseic; nu am cum sa afirm ca eu trec prin momente unice... ar fi cea mai mare aroganta care as putea sa o tiparesc. Recunosc ca ceea ce simt mai simt aprox. 4 miliarde de oameni, si prin ce trec eu acum, au trecut ....prea monstruos numarul ca sa ma pot gandi la el. Dar, nu pot sa zic ca ce simt eu nu e unic pentru mine, cum a fost unic si pentru tine. Gandeste-te ca ai stat multi ani sa-ti cladesti o personalitate, sa-ti faci un crez, sa-ti definesti un scop, sa iti stabilesti niste standarde...oarecum banale, dar pentru tine, promitatoare si satisfacatoare; pana cand vine cineva in viata ta, un om caruia din prima instanta nu i-ai acordat prea multa importanta, poate o persoana care nu ai considerat-o prea speciala sau stralucita...la prima vedere, tin sa precizez, pt ca in acest moment simti ca-ti taie suflarea numai un gand cu imaginea ei. Dar, iarasi, uimitor,dar nu te deranjeaza ca aceasta persoana ti-a destramat tot ce ai format tu in toti acesti ani...dimpotriva...afirmi ca e cel mai bun lucru care a putut sa ti se intample...asta ce inseamna? Cumva ca tu ai gresit atatia ani? Sau ca erai orbit de singuratate si de tine insati? Iti pun tie aceleasi intrebari pe care mi le adresez si eu la randul meu. Ajungi sa simti ca iti parasesti tot trecutul ca te abandonezi pe tine pentru altcineva(nu ma refer la cel de langa tine). Oare e bine? Ce conteaza ca e normal, pana la urma poti sa-mi dai o definitie reala asupra normalului? Sau macar una asupra realului? O definistie care sa o poata accepta oricine.. Dar tot ma intreb unde ajung daca inchid ochii, si ma arunc intr-o prapastie, si sper din inima ca cel de jos sa-si intinda bratele si sa ma prinda, sa-mi opreasca caderea. Ajungi in momentul in care pus in fata deciziei de a alege dintre ea sau soarele, sa poti sa afirmi ca ai deveni un nenorocit de nocturn. Deportare? De ce asa? Pentru ca ai cum. Pentru ca pleci, si nu stii daca o sa mai revii...si sincer, chiar sper sa nu mai revii. Lasa-te purtat de acest vis euforic si furtunos ce te invaluie si te incalzeste inauntru chiar pe un timp de viscol si ninsoare. Vreau sa ajungi sa stai in costum de baie pe un varf de munte inghetat si sa poti sa urlii din rasputeri: EU AM PLECAT!!! fara sa minti, fara sa te indoiesti, fara sa cazi, si sa ajungi in bratele ei. Iti urez drum bun, fa-ti bagajul strict necesar, si o viata placuta, ce lasi aici, sper sa ramana aici, sa nu te mai intorci dupa mine sau ce ai lasat.

marți, 20 aprilie 2010

Pentru un inger.

Stiu ca mai treci pe aici, si ca ma urmaresti daca am fost cuminte sau rau. Acest post ti-l dedic, sper sa te simti sa-l citesti data viitoare cand mai ma vizitezi. As putea sa scriu 10000 de randuri nescrise doar sa descriu sentimentul de nedescris ce ma bantuie de fiecare data cand imaginea ta imi traverseaza gandirea. As putea sa arunc scrum pe pereti si sa-i dau cu lac, sa numesc ce am facut arta, sa intelegi cat de aberant mi se pare sentimentul ce ti-l port. As vrea sa "fut pentru virginitate" (cer scuze pt plagiere), doar ca sa-ti dai seama cat de mult bine iti fac, si cat de vinovat ma simt pentru asta (inca 10000 de randuri). Daca noi am fi 2 forte, le-as rupe-n doua si le-as lega de mijloc putand sa plutesc intre ele pentru 3 zile. Daca soarele ar apune in mare si luna ar rasari dintr-un trunchi de copac, doar atunci, poate, as crede ca ceea ce simt eu nu este real. Levitatul a devenit posibil mai nou, zburatul peste curcubeu la fel. Fac afirmatii infantile, stiu, da cea mai infantila dintre afirmatiile mele ramane si cea mai solid sustinuta : "am reusit sa devin un barbat fara sa omor baiatul din mine". Poate sunt prea boem sau dramatic, dar asta nu e din cauza mea, doar. Traieste putin, vezi lumea prin ochii unui copil infantil da gandeste ca un om in toata firea, asta am vrut defapt...dar am reusit doar sa vad prin ochii unui om in toata firea lumea si sa gandesc ca un copil( de 15 ani), dar nu-i nimic, viata te infunda-n rahat, dar intotdeauna iti arunca si o lingurita sa poti sa te scoti; si chiar asta o sa si fac...dar, ca de obicei am nevoie de timp...timpul e o curva in situatii de genul. Cred ca e cel mai scump material din lume; prostii ziceau de aur si de platina, eu zic de timp si de aripi. Ce-ar fi sa incercam sa nu mai apreciem moralul pt ceea ce e si valoarea la fel? Ce ar fi sa infiintam noi valorile noastre? Ies din subiect din nou... revenind pt ingerul meu. Ai reusit sa ma cresti pana acum. Nu am reusit eu in 20 de ani cat ai reusit tu. Acum ies din tiparul blogului... revenind in tipar, de data asta; pentru un inger trebuie spusa o rugaciune, si nu una banala si simpla, cu rime si versuri goale, o rugagiune se spune din inima. Printr-o rugaciune iti spui o dorinta... ce dorinta as avea eu de la un inger? 1) sa pot sa mai stau sa nu ma culc la 11:00; 2) sa nu iti intorci privirea niciodata; 3) sa nu iti intinzi aripile si sa ma scapi vreodata..Amin.

vineri, 12 martie 2010

Destin

Cu totii avem un fir de urmat pana la urma. Da de unde stii daca te ia la misto sau e chiar demn de urmat? As avea cum sa fug de destin? O vorba stiu si cred (legata de acest subiect) : You can't fight faith. Cred ca este cel mai trist post care l-am facut pana acum. Stau la ora 05:55 dimineata si scriu pe blog, inloc sa stau ca orice om normal, fie pe afara, fie sa dorm. Dar nu pot... de ce? Vinovatie cred... regret. Daca ajungi vreodata sa citesti acest pot as vrea sa stii ca tot ce am facut in acest timp a fost sa ma ascund intr-o minciuna. Nu o sa ma schimb, mi se pare imposibil sa fac asta. Nu iti recomand sa incerci sa ma intelegi; am stabilit, eu nu ma ocup de nebunia ta, tu nu te ocupi de a mea. Probabil asa a fost sa se intample, desigur...nimanui nu i-a convenit. Nu spun ca e usor sa alegi firele dupa valul ce a trecut, nici sa te supui stresului de a valorifica clipele ce au trecut. Ar fi un lucru exagerat de macabru. Prefer doar sa cred ca e voia destinului, ca nu avem cum sa ne impotrivim; nu avem cui sa ne impotrivim. Ce e scris sa se intample, se va intampla. Orice ai face in viata, destinul te va urma, si balanta va fi echilibrata intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu. Pt ca nimic nu se intampla fara un motiv pana la urma...nu? Dar totusi.. am iubit perioada asta ca si cum as iubi ultima tigara pe care nu o voi avea niciodata. Ultimul fum, stiind ca e unic, nepretuit, atat de lung, si placut. Macar la acel fum esti anuntat ca e ultimul, sau stii deja. Dar totusi, am ajuns la filtru; totul a inceput sa prinda un gust amar, sa fie sec. A inceput sa-ti arda buzele; fata ti se stramba la astfel de gust, si tigara cade pe jos... stingandu-se in timp, devenind o simpla placere apusa, o fantezie ireala, un vis indeplinit sau un cosmar savurat. Tot ce stiu e ca dupa aceasta tigara, ti-a ramas un gust amar pe buze, ai plamanii mai grei, pielea ti s-a ingalbenit, si ai inceput sa dispari intr-un nor de fum. Tu ai fost singura care a avut curajul sa se avante in acel nor. Bun venit in fata Destinului si...Noapte Buna..